PROIECTAREA LECŢIEI
TIPURI DE ORGANIZARE A LECŢIEI
În
funcţie de numărul participanţilor şi relaţia de lucru ce se stabileşte între
cel educat şi cel care educă, activităţile didactice pot fi:
·
frontale (lecţia, seminarul, activitatea de laborator, vizita, excursia,
activitatea în cabinete pe specialităţi, vizionarea de spectacole sau
conferinţe, prezentări tehnice etc.);
·
de grup (consultaţii, meditaţii cu scop de recuperare, experimente cu caracter
de cercetare ştiinţifică, cercul de elevi, întâlniri cu specialiştii,
concursuri, redactarea revistelor, dezbateri, serate literare, sesiuni de
comunicări etc.);
·
individuale (munca independentă şi studiul individual, rezolvarea de exerciţii,
rezolvarea independentă de probleme, instruirea programată, instruirea asistată
de calculator, elaborarea de compuneri, elaborarea de proiecte, lucrări
practice independente, pregătirea şi susţinerea unor comunicări, pregătirea şi
susţinerea unor examene, elaborarea de material didactic sau întreţinerea lui
etc.).
Lecţiile nu pot acoperi în întregime
aspectele de conţinut sau de deprinderi vizate. Ele răspund unor performanţe
minimale. Performanţa se obţine prin activităţi complementare, care se pot
desfăşura în şcoală, dar în afara orelor
alocate disciplinei. Aceste activităţi motivează învăţarea, aprofundează
conţinuturi, întăresc achiziţiile informaţionale, dezvoltă imaginaţia şi
creativitatea. În egală măsură este recomandat ca elevii să fie încurajaţi a
lua parte la activităţi extraşcolare organizate de alte instituţii: dezbateri
publice, dezbateri televizate, tabere şcolare de pregătire de specialitate etc.
CONCEPTUL DE UNITATE CADRU ŞI LECŢIA CA MICROSISTEM PEDAGOGIC
Prin unitate cadru se înţelege o
succesiune de momente didactice caracterizate de coerenţă de conceptualizare a
conţinuturilor care vizează atingerea unor obiective operaţionale specifice.
Noţiunea se suprapune parţial celei de lecţie. Lecţia se consideră o entitate
de învăţământ, ceva mai mult decât un cadru de organizare a instrucţiei, ea
presupune mecanisme şi legităţi de structurare şi funcţionare bine cunoscute. O lecţie are:
·
o dimensiune
funcţională (îşi propune un scop şi obiective specifice);
·
o dimensiune
structurală (implică resurse umane, materiale, procedee şi metode didactice,
mijloace de învăţământ, presupune un timp determinat şi un mediu didactic de
desfăşurare în vederea unui transfer informaţional);
·
o dimensiune
operaţională (o strategie specifică de atingere a obiectivelor şi de evaluare a
calităţii achiziţiilor).
TIPURI ŞI VARIANTE DE LECŢII
Lecţia, ca unitate de bază a desfăşurării
procesului instructiv-educativ,
Îmbracă forme de organizare diverse care întăresc convingerea celor
implicaţi în managementul educaţiei şi profesorilor că este o manieră comodă,
sigură, eficientă, care imprimă ritm şi continuitate procesului. Literatura de
specialitate consemnează următoarele tipuri de lecţii:
·
lecţia mixtă sau
combinată;
·
lecţia de
comunicare / însuşire de noi cunoştinţe;
-
lecţia introductivă;
-
lecţia prelegere;
- lecţia seminar;
-
lecţia programată;
·
lecţia de
formare de priceperi şi deprinderi;
- lecţia de formare de deprinderi de
acţiune intelectuală.
- lecţia de rezolvare de probleme;
- lecţia de lucrări de laborator;
- lecţia de formare a unor
deprinderi tehnice;
·
lecţia de fixare
şi sistematizare;
·
lecţia de
verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare.
LECŢIA MIXTĂ
Lecţia mixtă este cea mai frecventă formă
de organizare a activităţii didactice în învăţământul preuniversitar. Ea
urmăreşte atingerea mai multor scopuri sau sarcini didactice distincte:
transferul de noi cunoştinţe, sistematizarea şi consolidarea achiziţiilor şi
verificarea sau evaluarea performanţei şcolare.
LECŢIA DE COMUNICARE / ÎNSUŞIRE
DE NOI CUNOŞTINŢE
Acest tip de lecţie este recomandat la început de capitol,
la teme mai dificile în care se urmăreşte în mod deosebit învăţarea în clasă,
sau la clasele terminale, când tema este amplă şi impune prezentarea sub formă
de prelegere. Lecţia are ca specific eliminarea etapelor ce ţin de lecţia anterioară,
trecându-se, după momentul organizatoric, direct la anunţarea titlului,
obiectivelor de referinţă şi competenţelor specifice. Cea mai mare parte a
lecţiei se consumă cu comunicarea şi
însuşirea de noi cunoştinţe, ultimile minute servind pentru consolidarea
ideilor principale, fixării relaţiilor, cristalizării concluziilor, precum şi
la indicarea temei pentru acasă.
a)
LECŢIA INTRODUCTIVĂ
Această lecţie este un pic mai specială, ea având rolul de a oferi o
imagine de ansamblu asupra unei ştiinţe, discipline şcolare, unui capitol etc.
şi are drept scop acomodarea celui instruit cu mediul pedagogic şi noţional în
care se va desfăşura etapa de instruire pe care o parcurge.
b)
LECŢIA PRELEGERE
Este o lecţie care se centrează pe metoda clasică cu acelaşi nume fiind
rezervată claselor de liceu sau grupurilor de elevi care au puterea de a
recepta, având pregătirea necesară, conţinuturi vaste dintr-un domeniu
ştiinţific.
c) LECŢIA SEMINAR
Este o lecţie care se
recomandă vârstelor şcolare mari. Ea presupune dezbaterea unui subiect pe baza
studiului prealabil al unei literaturi de specialitate recomandate de către
profesor. O astfel de lecţie se sprijină pe nivelul de pregătire al elevilor şi
pe interesul pe care aceştia îl manifestă în mod constant pentru disciplina
şcolară în cauză.
d)
LECŢIA PROGRAMATĂ
Lecţia programată este o lecţie de comunicare / însuşire de cunoştinţe
concepută pe baza manualelor sau textului programat. Învăţământul programat şi
instruirea asistată de calculator pot constitui strategii didactice care să
asigure transferul de conţinuturi către grupul celor care se instruiesc.
LECŢIA DE
FORMARE DE PRICEPERI
ŞI DEPRINDERI
Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi este specifică
învăţământului vocaţional, unde este
utilizată în mod sistematic ca sistem de desfăşurare a procesului
educativ. Fizica este o disciplină şcolară care vizează prin îndeplinirea
obiectivelor cadru şi dezvoltarea capacităţilor de explorare / investigare a
realităţii şi de experimentare.
a)
LECŢIA DE FORMARE DE DEPRINDERI DE ACŢIUNE
INTELECTUALĂ.
LECŢIA DE REZOLVARE
DE PROBLEME
Lecţia de rezolvare de probleme, implicând
aplicarea şi exersarea contribuie la fixarea, aprofundarea lărgirea
cunoştinţelor şi la evaluarea performanţelor. O astfel de lecţie poate servi
la:
·
asimilarea
cunoştinţelor;
·
rezolvarea unor
situaţii practice;
·
fixarea
limitelor unor teorii;
·
particularizări
şi generalizări a unor rezultate;
·
valorificarea
cunoştinţelor;
·
dezvoltarea
gândirii logico-matematice;
·
dezvoltarea
creativităţii;
·
organizarea şi
reorganizarea conţinuturilor;
·
evaluarea
rezultatelor învăţării;
·
dezvoltarea
personalităţii;
·
încrederea în
disciplină;
·
încrederea în
calităţile personale;
·
perseverenţa;
·
calităţi de
cercetător.
b) LECŢIA DE LUCRĂRI DE LABORATOR
Disciplină experimental aplicativă,
fizica, condiţionează obţinerea de bune rezultate prin folosirea experimentului
ca principala modalitate de comunicare-însuşire a cunoştinţelor. Este foarte
importantă dotarea laboratorului şi desfăşurarea activităţii didactice de
fizică în laborator. Astfel vor putea fi întărite deprinderile de investigare a
naturii, aptitudinile de a organiza (planifica) un experiment şi de
interpretare a rezultatelor obţinute.
c) LECŢIA DE FORMARE A UNOR DEPRINDERI TEHNICE
Este o lecţie care se poate desfăşura pe o
structură în mare măsură asemănătoare lecţiei de laborator. Ea asigură formarea
de priceperi şi deprinderi pentru elevii de vârstă şcolară mare, care se
pregătesc în cadrul învăţământului vocaţional pentru o profesie, lecţia având
un pronunţat caracter tehnic.
LECŢIA DE FIXARE
ŞI SISTEMATIZARE
O astfel de lecţie asigură consolidarea
cunoştinţelor însuşite şi aprofundarea lor pe nivele superioare de înţelegere
şi aplicare prin recapitulare. Lecţia de recapitulare presupune desfăşurarea
unei activităţi intelectuale susţinute, pe baza căreia elevul valorifică
conţinuturile achiziţionate într-o etapă de pregătire (studiul unui capitol al
fizicii, al unei discipline etc.). Gândirea elevului poate fi disciplinată în
baza unui algoritm pe care îl stabilesc de comun acord profesorul şi colectivul
de elevi. Accentul cade pe înţelegere, analiză şi sinteză. Sunt întărite
priceperile de a argumenta şi demonstra teorii ştiinţifice, dar şi acelea de a
formula judecăţi de valoare cu privire la aplicabilitatea unor ipoteze de
lucru. Lecţia de recapitulare va consolida competenţele pe care elevul va
trebui să le dovedească toată viaţa.
LECŢIA DE
VERIFICARE ŞI APRECIERE
A
REZULTATELOR ŞCOLARE
Lecţia de verificare şi apreciere a
rezultatelor şcolare urmăreşte constatarea nivelului de pregătire a elevilor în
scopul remedierii învăţării şi creşterii performanţei şcolare. Ea trebuie să
servească diagnosticării nivelului de pregătire al elevilor şi să formuleze
judecăţi de valoare în legătură cu performanţa. Variantele lecţiei de
verificare şi apreciere pot fi: evaluare orală, evaluare prin lucrări scrise,
evaluare prin lucrări practice, evaluare cu ajutorul programelor computerizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu